Xiaomi Mi5 va fi disponibil în patru variante; 4GB RAM şi sticlă curbată

Unul dintre cele mai aşteptate telefoane din 2016, este cu siguranţă Xiaomi Mi5. Acesta va fi echipat cu noul chipset de la Qualcomm, Snapdragon 820 şi chipsetul grafic Adreno 530. Pe lângă aceste două componente noi, se presupune că Xiaomi Mi5 va fi disponibil în mai multe variante. Potrivit unu “leak” de pe internet, Mi5 va fi disponibil în 4 versiuni. Două versiuni vor fi în configuraţia 3GB RAM-32GB şi 4GB RAM – 64GB, ambele cu un body metalic şi rezoluţie FullHD. Acestea vor avea preţul începând de la 335 Dolari, respectiv 395 Dolari.

Celelalte două versiuni puţin mai scumpe, vor beneficia de o sticlă curbată atât pe faţă cât şi pe spate. La fel un body metalic, dar cu o rezoluţie 2K. Preţul pentru variantele de 4GB RAM – 32GB va fi undeva la 425 Dolari, iar pentru 4GB RAM 64GB, preţul ajunge la aproximativ 470 Dolari.mi

În România, Xiaomi Mi5 va ajunge prin intermediul celor de la QuickMoile, de îndată ce va fi pus spre vânzare. Preţurile vor creşte foarte puţin, iar acestea includ transportul şi alte taxe. Dacă preţurilor şi specificaţiile vor fi întradevăr îndeplinite de Xiaomi, Mi5 va fi următoarea mea alegere ca şi smartphone de buzunar.

Telefonul va fi prezentat oficial în data de 24 Feburarie, atunci când Xiaomi va susţine un eveniment special, dedicat acestui smartphone. Undeva la sfărşitul lunii Februarie, îl vom putea comanda de la QuickMobile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank