Recenzie: Analfabeta care știa să socotească, de Jonas Jonasson

De la cel care a scris savurosul roman Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră, primim o nouă lucrare hazlie, cu pasaje neașteptate, care într-un fel sau altul se apropie de ceea ce toți cititorii așteptau de la Jonasson.  Deși ușor prea lungă și înceată pe alocuri, Analfabeta care știa să socotească este o aventură ce poate fi generic descrisă drept un trofeu adus aventurii, comportamentului de prost-gust și tipicului geamănului care nu există, ce își împarte cititorii în două clase distincte: cei care iubesc și cei care nu suportă cartea.

De ce spun acest lucru, e de la sine înțeles. Protagonista romanului, Nombeko, apare descrisă în textul lucrării drept o femeie de 40 de ani, al cărei job este să cureţe toalete in Soweto. Ea este pe cât de umilă, pe atât de nobilă, un geniu în matematică care se bazează permanent pe inteligență și vicleșuguri. Ne aflăm în anul 1970 și în ciuda problemelor de natură socială, politică și economică, ea reușește să se descurce cât se poate de bine în acest context, ba chiar mai mult, ajunge să salveze lumea.

Într-un astfel de roman, al unei aventuri în centrul căreia se află, desigur, eroul, este indispensabil să aduci în fața cititorului un grup captivant de personaje care să-l împingă mereu pe acesta să continue povestea în același ritm al narațiunii. Apar în firul narativ doi gemeni de origine suedeză, însă numai unul dintre aceștia există oficial. Tatăl celor doi e un republican fanatic care e pornit să detroneze monarhia. Atunci când soția sa dă naștere celor doi copii, hotărăște ca pe unul dintre ei să-l țină ascuns în casă, iar pe celălalt să-l trimită la școală. Din nefericire, fiul care studiază nu e foarte deștept și pe deasupra, e la fel de fanatic ca și tatăl lui, în vreme ce celălalt Holger (acesta este numele lor de familie) e și inteligent, dar și manierat. Așa cum vă așteptați, probabil, cărările lui Nombeko și ale familiei Holger se încrucișează, iar de aici continuă povestea.

Esența romanului stă în însăși tema pe care o propune scriitorul, aceea a identităţii și stabilității, abordată aș spune, chiar într-o manieră filosofică, deși atunci când citești cartea ai senzația că e ca și cum ai urmări un program de desene animate educativ, dar de bună calitate.

Ce mi-a mai scăzut puțin din entuziasm a fost, probabil, faptul că, din punctul meu de vedere, intriga nu și-a folosit întregul potențial pe parcursul petrecerii evenimentelor. Astfel, au fost mari porțiuni de timp când protagonista n-a făcut în esență nimic care să stârnească curiozitatea cititorului, dându-mi impresia că Nombeko nu mai are de gând să facă nimic în privința acelei bombe atomice (o să vedeți despre ce vorbesc când veți alege această lectură), ca povestea să meargă mai departe.

Nu am reușit să înțeleg exact de ce titlul adaptat în limba română diferă atât de mult cu cel din limba engleză, căci cel original, în fond, e în cea suedeză. The Girl Who Saved the King of Sweden s-ar traduce literal, dar firesc, ca „Fata care l-a salvat pe regele Suediei”, păstrând și tipicul titlurilor pe care Jonasson le-a dat creațiilor sale anterioare.

Umorul sarcastic și maniera de a scrie extrem de plăcută îl transformă pe Jonasson într-un etalon în ceea ce privește literatura contemporană. Poate că nu tocmai la nivel înalt, operele sale merită să fie studiate, prin prisma faptului că abordează teme extrem de actuale, care, deși nu te țin treaz întreaga noapte, îți dau mult de gândit despre viață și surprizele ei.

Cei care susțin că nu se ridică la înălțimea așteptărilor, probabil uită că nicio carte din seria bibliografică a unui autor nu seamănă sau cel puțin nu este identică cu celelalte deja apărute, așa că e greu de cele mai multe ori să faci astfel de comparații.

Așadar, acord acestui roman nota 3,5 / 5 pentru calitatea umorului și pentru documentația pe care o consider chiar o lecție de istorie pentru cei care nu cunosc foarte multe despre Suedia. Ușor critică, cu un aport de sensibilitate și delicatețe, Analfabeta care știa să socotească e mai mult decât o poveste despre africani, chinezi sau suedezi. E o lucrare care vorbește despre faptul că oamenii nu au nevoie de o recunoaștere oficială din partea nimănui care să le ateste valoarea și că adesea, aceste bunuri de preț ce stau ascunse în ochii celorlalți ies la iveală numai când alegem să ne deschidem în fața lumii ori când apare oportunitatea potrivită.

Pe final, aș mai putea face o comparație, pentru cei care au obiceiul să-și aleagă cărțile în funcție de gusturi personale ori făcând analogii cu media pe care deja au consumat-o. Serialul „Arrested Development” (lansat în 2003) este similar din punctul de vedere al genului de umor pe care Jonasson îl folosește în cărțile sale. Și cred, de departe, că una din sursele amuzamentul pe care îl veți resimți parcurgând această lectură este aceea a faptului că majoritatea personajelor negative ies în evidență prin stupiditatea de care dau dovadă. Cum asta nu este o temă tocmai nouă, vă propun să citiți fără rezerve această numai bună pentru orice seară în care resimțiți nevoia să vă luați gândul de la grijile cotidiene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank