PEBBLE Time Round este disponibil la QuickMobile
Pebble Time Round ajunge în România prin retailer-ul QuickMobile. Începând de azi poate fi cumpărat direct de pe stoc la frumosul preţ de doar 1.249 Lei; un preţ pe care merită să îl plăteşti din plin, după ce vezi design-ul acestuia. Ceasul a primit distincţia ca fiind unul din cele mai apreciate smartwatch-uri de pe piaţă, oferit de cNET. Faţă de restul ceasurilor, Pebble Round este mult mai subţire, are o autonomie foarte bună şi nici preţul său nu este exagerat de mare. De exemplu, un Huawei Watch costă undeva la 2.000 Lei; deci este o opţiune excelentă, acest Pebble.
La partea de specificaţii, acesta nu prezintă date care impresionează foarte mult; amintim doar că acesta cântăreşte doar 32 grame şi are o grosime de doar 7,5 mm. Autonomia ajunge cu uşurinţă la peste 3-4 zile, deoarece are un ecran cu o rezoluţie mică. Pebble are certificare IP67, o sticlă de protecţie 2,5D Gorilla Glass şi un body metalic de foarte bună calitate. Mai amintim senzorii de “tracking” care potrivit celor de la cNET îşi fac treaba bine şi pentru a putea fi încadrat în categoria “smartwatch”, producătorul a prevăzut ceasul cu un microfon pentru a da unele comenzi vocale.
Ceasul este compatibil cu orice telefon care rulează pe Android şi iOS. Desigur, doar cu versiunile noi de software. Dacă îţi place acest ceas, îl poţi comanda prin acest link de afiliere, care te va redirecţiona la QuickMobile, pe produs.