Paula Hawkins – Fata din tren, recenzie si pareri

Rachel, naratorul principal din acest roman, face naveta la Londra în fiecare zi. În drumul pe care îl urmează trenul, aceasta vede zilnic un cuplu pe care i-a numit Jason și Jess și pentru care dezvoltă o obsesie. Această obsesie se naște din faptul că relația celor doi îi amintește lui Rachel de relația cu Tom, înainte ca aceasta să se termine. Cuplul, a căror nume reale sunt Megan și Scott, locuiesc la mică distanță de unde locuia Rachel cu iubitul ei înainte ca dependența ei de alcool să le otrăvească relația. Aceasta afirmă: „ Sunt fericiți, se vede. Ei sunt ceea ce am fost eu, ei sunt ceea ce am fost eu cu Tom în urmă cu cinci ani. Sunt ceea ce am pierdut, sunt tot ceea ce vreau sa fiu.”
Megan dispare, iar acest lucru o afectează pe Rachel într-un mod neașteptat. A fugit, a fost răpită? Toate aceste întrebări o fac pe Rachel să nu poată sta departe de investigațiile care se fac în acest caz și se trezește în mijlocul acestora în același timp încercând să facă față dependenței de alcool și frecventelor episoade de pierdere a memoriei.
Personajele din această carte sunt interesante și complexe, ceea ce fac din acest thriller o carte greu de lăsat din mână. Rachel este un personaj fără noroc, viciat de întâmplările din trecut. Recurge la alcool în momentul în care nu reușește să rămână însărcinată prin fertilizare in vitro, și deși colega ei de cameră insită să facă ceva in privinta dependenței, ea refuză categoric.
Ceea ce face diferența în această carte este complexitatea acesteia, detaliile care sunt dezvăluite pe parcurs, punctele de vedere diferite ale personajelor. Finalul este într-o oarecare măsură melodramatic, fapt ușor de drecut cu vederea datorită restului cărții care a fost costruit atât de bine.  Ceea ce face din acest roman o lectură acaparantă este abordarea autoarei a limitelor cunoștințelor umane, și a punctului până în care memoria și imaginația se intersectează și apare confuzia.
Toate aceste atribute fac din acest roman o lectură obligatorie iubitorilor de gen și nu numai.

***Comanda cartea de la Libris, cu transport gratuit aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank