Mesagerul, de Markus Zusak – Recenzie la o carte excelenta

Dacă ai citit Hoțul de cărți, cu siguranță ești familiar cu tendința neobișnuită a lui Zusak de a te face să-ți schimbi starea emoțională de la o bucurie euforică, la o stare de tristețe adâncă și invers. Acest lucru e prezent și în Mesagerul,  o carte pe care o descriu în foarte multe feluri ca fiind o lectură frumoasă.

Scena cu care începe firul narativ te determină să fii acaparat de poveste încă din primul capitol. Avem de-a face cu un tânăr de 19 ani, Ed Kennedy, taximetrist, până ce devine un erou, oprind accidental un jaf din mijlocul căruia încerca să scape. Atunci când Ed intră în posesia unei cărți de joc ce are scrisă pe una din fețe trei adrese, tânărul devine un mesager ce livrează ce i se cere, fiind convins că aceia care l-au ales au făcut o greșeală.

Deși prima parte a romanului dă impresia unui suspans neobosit care să determine cititorii să ia parte la o lectură pe nerăsuflate, acesta nu mai atinge același prag până la finalul romanului, scena jafului fiind, din punctul meu de vedere, singura care mi-a indus o curiozitate alarmantă și o atenție în adevăratul sens al cuvântului.

Protagonistul lui Zusak are parte de o evoluție extrem de interesantă; de la omul comun, fără vreo realizare remarcabilă în viață, la omul potrivit pentru sarcina care i-a fost plasată. Alături de el, începi să vezi lumea printr-o nouă pereche de ochi și mesajul principial pe care scriitorul îngăduie să ni-l transmită e că nu trebuie să fii cineva ca să faci o diferență, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți.

M-am așteptat ca și în acest caz, să regăsesc un tipic în firul narativ al istorisirii, însă nu mică mi-a fost surpriza să realizez că ceea ce pregătea autorul pentru cel care i-a trimis lui Ed instrucțiunile era o alternativă la care nici nu mă gândisem. De-asemenea, apogeul întregii lucrări stă, cred, în acel punct în care Zusak exprimă subtil faptul că protagonistul nu este cu adevărat un mesager, ci chiar mesajul însuși. Revelatoare în acest sens a fost fraza „Nu suntem oricine, suntem cu toții cineva”, care mi-a furnizat sensul întregului roman, în forma lui cea mai clară. Astfel, e alegerea noastră dacă decidem să facem ceva concret în viață, căci fiecare dintre noi contăm în a realiza ceva valoros în jurul nostru.

Pe alocuri, stilul lui Markus Zusak poate fi schimbător, chiar abrupt pe alocuri, însă pe măsură ce înaintezi în subiect, devine mai important sentimentul pe care ți-l produce povestea în sine și aceste mici impedimente devin ceva mai confortabile. Deși amuzat, n-am fost foarte încântat de părțile în care e descrisă Audrey. Parcă prea multe descrieri legate de cât de frumoase-i sunt picioarele au stricat puțin din calitatea scontată la început. Ăsta nu e singurul motiv pentru care aș putea considera acest personaj nereușit, ăsta fiind un punct mai puțin pozitiv pentru întreaga lucrare. Astfel, am avut parte de un trecut care nu mi-a fost clarificat foarte bine, iar motivele pentru care nu iubea pe nimeni aproape că le-am găsit inexistente.

Cu un final de milioane, Mesagerul nu numai că se ridică la înălțimea așteptărilor pe care orice alt cititor fidel al său le avea, ba chiar surprinde și dovedește că există și apariții literare care nu dezamăgesc, iar asta nu poate decât să mă bucure.

Așadar, cel mai recent roman al lui Zusak merită cel puțin un 4 / 5 pentru subtilitatea cu care transmite un mesaj pe cât de adevărat, pe atât de sensibil, exprimat într-o formulă absolut originală. Dacă în Hoțul de cărți, descoperim „o moarte” agreabilă cu oamenii, care nu suferă disperarea, în Mesagerul este revelată viața. Fără vreo intenție de manipulare fără fundament, acest roman încearcă într-o manieră sinceră să sensibilizeze prin câteva adevăruri care vor reuși cu siguranță să pună pe gânduri pe oricine s-a întrebat vreodată la ce bună, până la urmă, viața și cum trebuie ea trăită.

Limbajul ar putea deranja pe alocuri, dar cum literatura contemporană ne-a obișnuit deja cu scrierile fără inhibiții, nu va fi o surpriză pentru nimeni dintre cei pasionați de lectură să întâmpine anumite pasaje cu tentă licențioasă. Recomand această carte atât cititorilor veterani în literatura lui Zusak, dar și acelora care n-au citit vreodată ceva de acest autor. Cu un simbol al banalității într-o continuă evoluție de natură interioară, e imposibil să nu poți învăța ceva din viziunea unui scriitor australian, cel mai cu seamă că „oricine poate trăi în baza a tot ceea ce e capabil să facă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank