Cum imi aleg un monitor pentru PC?

A venit din nou momentul să fac o schimbare la sistemul meu desktop şi anume: vreau sa îmi schimb monitorul, deoarece vreau ceva mai mare, mai frumos şi dacă se poate mai performant. Momentan am un monitor de 22 inch de la Benq, pe care l-am cumpărat acum câţiva ani buni. Nu m-am plăns de el până acuma deloc, dar cum am văzut la alte persoane monitoare cu design mai nou, m-am gândit să îl schimb şi eu. Ceea ce nu îmi place la modelul meu este că are rama ce înconjoarără monitorul, destul de groasă; şi mai scărţie un pic piciorul atunci când îl inclin spre mine, pentru a viziona filme sau orice altă manevră care presupune mişcare. În rest, sunt mulţumit de el, dar cu siguranţă următorul meu monitor nu va fi marca Benq.  Acestea fiind spuse, m-am gândit că dacă eşti în aceeaşi situaţie ca şi mine sau vrei să îţi cumperi un monitor pentru pc, să îmi spun criteriile de care ţin cont atunci când eu îmi aleg un monitor şi care ar putea să îţi fie de folos. Începem cu:

Design şi materiale

La acest capitol nu prea am multe de adăugat, deaorece la fiecare dintre noi ne place un model sau altul. Însă preferinţele mele din acest capitol sunt: să aibă un profil slim; ramă subţire pe lângă ecran; butoane amplasate  în loc accesibil; fără led frontal la buton; să nu fie din plastic glossy, ci din material mai rigid; să aibă un picior slim, cu stabilitate ridicată; să poată fii lăsat pe spate sau în faţă şi să fie de o culoare care să se potrivească cu biroul.

Diagonală

Pe lângă acestea, îmi doresc un monitor cu o diagonala mai mare de 23 inch, deoarece am nevoie de mai mult spaţiu pe ecran. Aici însă trebuie să te gândeşti bine la ce diagonală alegi. Eu recomand o diagonala minimă de 22 inch, deoarece este perfectă pentru a viziona un film, pentru diferite aplicaţii ce necesită un ecran mare şi pentru că ai o imagine per ansamblu mare. Deci am să merg pe o diagonală de 24 inch.Mai există şi o variantă wide, dar pe care momentan o scot din calcul, deoarece pur şi simplu nu îmi place.

Rezoluţie

Pe monitorul actual am rezoluţia FullHD, pe 22 inch. Cred că am să rămân tot la această rezoluţie, deaorece calitatea imaginii este acceptabilă, iar dacă vreau să trec la ceva mai mare gen 2K, va trebuii ulterior să îmi schimb şi placa video, ceea ce momentan nu îmi pot permite. Însă voi alege un monitor cu un timp de răspuns la 2ms. Cel pe care îl am acuma, are 6ms. Insesizabil în utilizarea de zi cu zi,dar cu mici diferenţe la gaming.

Display

Aici voi alege un monitoru care poate să redea culoriile cât mai naturale, să aibă un unghiu larg de vizualizare şi să fie cu o luminozitate care să nu îmi afecteze mult ochii. De ce? – pentru că îmi petrec foarte mult timp la calculator. Dimensiunea punctului o neglijez, deoarece este aproape la fel la toate monitoarele şi nu prea îţi dai seama de mărimea lui, cu ochiul liber. Tipul de iluminare, LED, deoarece are un consum mai mic de energie şi se spune că este mai prietenos cu ochii. Şi al meu este tot LED şi pot să vă spun că doar după 5-8 ore încep să mă doară ochii.

Conectivitate

Aici am nevoie de 2 porturi HDMI şi de un Jack 3,5mm. Nu am nevoie de VGA, deoarece pur şi simplu nu am la ce să îl conectez. Aveţi grijă însă, dacă nu ai port HDMI la placa video, pe monitor nu vei avea rezoluţia maximă, ci vei avea rezoluţie VGA. Majoritatea monitoarelor vin la pachet cu un cablu HDMI, iar în cazul în care nu are, poţi cumpăra unul de aici.

Acestea ar fi criteriile de care ţin eu seama acum, moment în care îmi caut un monitor pentru desktop! Ai grijă la ce model alegi şi verifică preţurile la mai multe magazine online, gen eMAG sau Flanco. La eMAG am găsit câteva modele din care voi alege cu siguranţă unul, azi sau mai tărziu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank