Cel mai bun pachet de carti Robert T. Kiyosaki

Plăcerea de a citi o carte de calitate se amplifică atunci când  ai puse în bibliotecă câteva cărți pe care le vei citi ulterior. În această situație am fost și eu, atunci când căutam ceva cărți bune pentru dezvoltare personală, cu înclinație spre dezvoltarea personal financiară. Am căutat to felul de titluri, autori buni cu cărți de top în domeniul financiar iar în cele din urmă am deci să mă îndrept spre autorul Robert T. Kiyosaki.

Aveam cunoștințe despre acest autor deoarece văzusem o mulțime de cărți cu el, coperte care mai de care, articole cu cele mai bune cărți de educație financiară, cea mai recomandată carte de educație financiară, care erau toate ale lui Robert T. Kiyosaki. Am început să îl urmăresc personal pe pagina de Instagram și am ajuns la următoarea concluzie: aș face bine să citesc câteva cărți de la el, fiindcă chiar aveam nevoie de puțin ajutor financiar și nu aveam de unde să îl găsesc. Soluția, o carte de educație financiară bună, de calitate.

Am căutat cele mai bune cărți ale lui Robert T. Kiyosaki și am rămas suprins plăcut, cât de bine s-a vândut la nivel mondial și local; asta ma pus pe gânduri că este un autor care merită citit, iar în combinație cu ceea ce postează pe Instagrm, am decis să îmi cumpăr câteva cărți de la el.

Mai exact, am găsit acest pachet atractiv de 10 cele mai bune cărți ale lui Robert T. Kiyosaki, care le găsim la ora actuală în România. Dat fiind toate recomandările, toate părerile despre cărțile lui Robert T. Kiyosaki de educație financiară, am mers pe ideea de a cumpăra pachetul de 10 cărți; aveau un preț mai bun dacă le cumpăram separat.

Eu zic că am plătit un preț bun pe toate cărțile și îți recomand să le achiziționezi și tu folosind linku-ul de mai sus; nu de alta, dar aveau reducere de 21 % când le-am comandat eu.

După câteva zile am primit pachetul, și tare m-am bucurat. Aveam 10 cărți de educație financiară marca Robert T. Kiyosaki, despre care eu cred că le voi recomanda tuturor prietenilor mei, fiindcă cititnd deja prima carte și anume ”Tată bogat, tată sărac”, am rămas pur și simplu impresionat de modul în care acest om mi-a prezentat pentru început domeniul de educație financiară despre care nu știam mai nimic.

Cele 10 cărți care lei vei primi la pachet sunt:

Tată bogat, tată sărac
Avantajul inechitabil
Frate bogat, soră bogată
Cadranul banilor
Şcoala de afaceri
Un IQ financiar mai bun
Ce este educația financiară… de fapt?
De ce vrem să fii bogat
Copil bogat, copil istet
Profeţiile tatălui bogat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank