Xiaomi Redmi 5 Plus cu ROM neoficial

Acum câteva zile mi-am cumparat noul Xiaomi Redmi 5 Plus de la QuickMobile iar din păcate am fost nevoie să îl returnez. Nu sunt vinovați cei de la QuickMobile pentru telefonul livrat, ci cei care l-au produs sau care au instalat un ROM neoficial pe el. După câteva minute de la pornirea lui, am constatat că acesta are un ROM neoficial instalat pe el și mai exact, un MIUI 9 v 9.2.0.2/nighlty update. Din păcate, din ceea ce am citit pe internet, acesta nu poate primi update OTA ci trebuie să instalezi ROM-ul direct de pe PC. Ca urmare, am decis să îl returnez, fiindcă am acest drept.

Am căutat pe internet tot felul de soluții pentru acesta, dar nici una din ele nu funcționează pe o durată mai lungă de timp. Cred că problema este de la magazinul care a vândut telefoanele la QM și care au instalat o versiune beta pe acest device, iar rezultatul este unul neplăcut. Spre ca pe viitor, cei de la Xiaomi să se ocupe serios de această problemă, fiindcă există probabilitatea ca cei care au întâlnit acest soft, să se îndoiască de calitatea celor de la Xiaomi și să aleagă alt brand.

Cât despre telefon, pot să spun că este foarte bine făcut, elegant, cu materiale de calitate și bine finisat. Butoanele sunt ceva mai subțiri decât la Redmi Note 4, iar telefon este și ceva mai înalt decât acesta, cu puțin. În mână stă foarte bine, fiindcă este puțin mai îngust decât Redmi Note 4, iar dimensiunile lui Redmi 5 Plus m-au pus un pic la îndoială, atunci când l-am comandat; mă așteptam să fie un telefon mult mai mare și mai robust; în realitate este foarte frumos, cu spate curbat și confortabil pentru utilizarea cu o singură mână.

Ca și alternativă la QM, am găsit telefonul la un preț mai bun la magazinul ITgalaxy, care afișează Redmi 5 Plus negru 32GB la doar 939 Lei aici.  Am încercat să iau legătura cu cei de la ITgalaXy dar încă nu am primit nici un răspuns, despre ce versiune de ROM are instalat pe el. Dacă am să primesc un răspuns, am să revin cu un comentariu aici, în cazul în care dorești să cumperi acest telefon cu un ROM oficial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank