UTOK 401D – un design nou

Cu ocazia lansarii tabletei i700, cei de la UTOK au pregatit si un nou smartphone care se bazeaza pe un design nou, pe partea de camera si cel mai important factor, pretul sau de doar 399 Lei. El face parte din gama 400, adica smartphone-uri cu dotari medii si foarte accesibile. Inca de la inceput, putem observa designul lui 401D, ca fiind unul nou, nemaintalnit la nici un smartphone produs de ceva companie Romaneasca, iar eu zic ca acesta se aseamana cu vechiul Samsung Monte, dar parca aduce si ceva de la telefoanele Vertu – adica colturi bine pronuntate si cu aspect glossy.

401d

La prima privire asupra lui, putem spune ca este foarte bine asamblat si foarte compact – adica are o constructie foarte buna, materiale de buna calitate, dar si dotari minime pe care trebuie sa le aiba orice smartphone decent. In partea frontala putem observa 3 butoane capacitive, frumos desenate si luminate, in functie de perioada zilei. Ele sunt asezate intr-un spatiu potrivit, nici prea mare nici prea mic, iar deasupra lui avem un ecran frumos, cu o diagonala de 4″ si o tehnologie IPS.

Deasupra acestuia, avem un difuzor central, iar  in partea stanga avem camera secundara de 2MP iar in dreapta lui avem senzorul de lumina si  proximitate, fapt care m-a surprins ca leam gasit pe un asemenea smartphone. Toata partea frontala este in totalitate incercuita de un plastic care ii  ofera protectie atunci cand il scapi pe jos. Ecranul insa nu are sticla gen Gorilla Glass. La acest aspect, telefonul pare sa fie surprinzator de dotat, prin camera lui frontala si prin senzorii sai. Nu trebuie insa uitata rezolutia lui de 480 x 800 px, care este foarte buna pentru diagonala lui.

In partea din spate, avem scoasa in relief o camera de 5MP si un LED mic in partea dreapta. Pe mijlocul capacului avem logo-ul UTOK precum si alte inscriptii mai jos. In partea dreapta jos mai putem observa un difuzor care este asemanator cu cel de pe Galaxy S, sau alte telefoane marca Samsung. Calitatea camerei este buna, iar ca si comparatie, o poti face cu camera de pe Galaxy S2, mai buna decat cea de pe A5 Quad la fel ca si cea de pe UTOK 315D(dar parca este mai buna de pe acesta – 401D).

Calitatea sunetului, la difuzor insa nu este prea buna. Daca asculti ceva la volum maxim, el nu mai are claritatea dorita. ( asta ca si o asemanare cu Galaxy S sau Galaxy Ace)

In partea de jos, pe rama telefonului avem portul microUSB, iar butoanele pentru volum sunt asezate pe partea stanga a acestuia, iar cel pentru blocare.deblocare este asezat pe dreapta, exact pus pentru cei care folosesc mana dreapta.

Specificatiile acestui smartphone 401D sunt:

  • procesor Dual-Core MediaTek la 1,0 GHz
  • memorie RAM: 512MB
  • procesor grafic: Mali 400 MP
  • spatiu stocare interna: 4GB – din care mai raman 2GB
  • card: microSD de pana la 32GB – cumpara acum 8GB
  • Dual-SIM: da, DualStand-by
  • grosime: 10 mm
  • greutate: 115 grame
  • senzori: acelerometru, lumina, gravitatie
  • conectivitate: BL 3.0, Wi-Fi, 3GB, A-GPS, Jack 3,5mm
  • acumulator: 1.300 mAh
  • versiune Android:  4.2 Jelly Bean

Punctele prin care acesta, merita sa fie cumparat:

  • camera fata/spate – 5MP/2MP
  • echipat cu senzori importanti
  • acumulator bun
  • procesor grafic bun
  • chipset MediaTek – generatie noua
  • in cutie avem casti si o ultime de aplicatii gratuite
  • ecran tip IPS
  • densitate foarte buna
  • este telefon nou si poate va primi KitKat

Ce se mai putea adauga la acest smartphone:

  • probabil o diagonala mai mare
  • o sticla de protectie
  • memorie RAM 1GB
  • versiune Android mai noua
  • poate putin mai slim era mai bine
  • disponibil si pe negru, era bine

In mare parte, pot spune ca acesta isi merita banii si poti fi linistit ca este un telefon dotat cu chiar tot ce trebuie, pentru a face fata cel putin o zi, iar cu siguranta cei de la UTOK vor aduce versiunea KitKat pe acest smartphone nou. Momentan telefonul este disponibil doar la precomanda, iar livrarile vor incepe in aceasta luna, in data de 16. Comanda o poti face direct de la UTOK aici.

 

Comments

  1. By eu

    Reply

    • By Adrian

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DYR Online - Directorul tau web cu transfer de page rank