Cartea Origini de Dan Brown este disponibila la precomanda
Probabil cea mai bună carte a lui Dan Brown este disponibil în premieră pe România, la precomandă prin intermediul magazinului Libris, care a afișat oferta pentru ea. Dacă nu ai citit până acum nici o carte Dan Browsn îți recomand să o faci cu încredere, iar această carte Origini, poate fi una din cele mai bune cărți pe care le vei citi anul acesta. În trecut, Dan Brown a fost numit ca fiind unul din cei mai influenți 100 oameni din lume, iar cu această lansare, cred că va ajunge undeva mai aproape de cei 50.
Cartea este disponibilă în varianta cartonată, cu finisaje de calitate, după cum ne-am obișnuit cu cărțile de la el. Editura este RAO iar cartea face parte din literatura universală. Pentru a cumpăra această carte, poți accesa link-ul de mai jos:
Livrările pentru carte vor începe undeva la sfășitul lunii viitoare, undeva începând cu data de 20 Noiembrie. Până atunci, ai ceva cărți scrise de Dan Brown, pe care le găsești accesând linkul de mai sus. Libris are oferte bune la toate cărțile scrise de acest autor, pe care eu ți le recomand să le citești. Eu mi-am pus deja precomanda la cartea Origini și abea aștept să scriu o recenzie despre ea.


Cum s eface ca acum, cam la 2 luni de la publicarea acestui articol cartea are cu totul a;lt pret..Nici de cum 50 de lei, pretul, chipurile e mult mai mare si abia redus ajunge la 60 ron..sa fie oare vorba de mirajul Black Friday? urcam preturile si apoi, chipurile reducem? Stiu ca nu aveti nicio vina, doar ca nu mi se pare corect..
60 Lei 69.99 Lei
14% Reducere